Citate Celebre

Dorinta - de Mihai Eminescu

Dorinta - de Mihai Eminescu

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si in bratele-mi intinse
Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,
Sa-ti desprind din crestet valul,
Sa-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar in par infiorate
Or sa-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat incet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci…

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cant
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or sa cada rinduri-rinduri.

Lacul - de Mihai Eminescu

“Lacul” - de Mihai Eminescu

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca;
Tresarind in cercuri albe
El cutremura o barca.

Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii sa rasara
Si sa-mi cada lin pe piept;

Sa sarim in luntrea mica,
Inganati de glas de ape,
Si sa scap din mana carma,
Si lopetile sa-mi scape;

Sa plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blandei lune -
Vantu-n trestii lin fosneasca,
Unduioasa apa sune!

Dar nu vine… Singuratic
In zadar suspin si sufar
Langa lacul cel albastru
Incarcat cu flori de nufar.

Poetii

• Poetii sunt inima umanitatii.
• Poetul. Donator de sange la spitalul cuvintelor.
• Poetii sunt legiuitorii nerecunoscuti ai lumii.

Gri - George Bacovia

Plans de cobe pe la geamuri se opri,
Si pe lume plumb de iarna s-a lasat;
I-auzi corbii! - mi-am zis singur… si-am oftat;
Iar in zarea grea de plumb
Ninge gri.

Ca si zarea, gandul meu se innegri…
Si de lume tot mai singur, mai barbar, -
Trist, cu-o pana matur vatra, solitar…
Iar in zarea grea de plumb
Ninge gri.

Plumb - George Bacovia

Dormeau adinc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint –
Stam singur in cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig –
Stam singur linga mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.

Nichita Stanescu - Ce bine ca esti

Cu mana stanga ti-am intors spre mine chipul,
Sub cortul adormitilor gutui
Si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
Vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
Zvelti vanatori, in arcuitii lei
Din goana calului, cum isi subtie arcul.
O, tinde-ti mana stanga catre ei

Si stinge tu conturul lor de lemn subtire
Pe care ramurile I-au aprins,
Suind sub luna-n seve caii repezi
Ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc in ochi si-n jur sa sterg copacii
In ochii tai cu luna ma rasfrang
… si ai putea, uitand, sa ne strivesti in gene
Dar chipul ti-l intorn, pe bratul stang.